duminică, 4 mai 2014

Radu, copilul din două lumi

Articolul de mai jos a fost primit prin poştă electronică în data de 13 mai 2012 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.


Radu, copilul din două lumi
(din ciclul: „Copii speciali într-o Românie autistă”)

autor: Paula Anastasia Tudor
sursa: Jurnal punct ro
data: 11 mai 2009

http://i.imgur.com/PzgpSoN.jpg

    Radu Alexandrescu are 14 ani şi a fost diagnosticat la 5 ani cu autism înalt funcţional. Este un elev eminent, are un dosar plin cu diplome de la toate concursurile şi olimpiadele care s-au ţinut de cînd a început şcoala. A ratat doar Olimpiada de Religie, pentru că s-a suprapus cu Concursul de Evaluare Europeană la Matematică. Este foarte atent la ore şi, după cum spune chiar el, „eu nu învăţ, ci înţeleg”.
    De obicei nu-şi ia notiţe. Chiar dacă şi-ar lua, n-ar înţelege o iotă, pentru că are un scris indescifrabil. De aceea, profesoarele şi directoarea şcolii au sfătuit-o pe mama lui, Graţiela, să facă o cerere la inspectorat, căreia să-i ataşeze şi diagnosticul de sindrom Asperger, prin care să ceară susţinerea tezelor unice în condiţii speciale. Aşa a obţinut un profesor căruia el i-a dictat răspunsurile, iar examenul a fost trecut cu brio.

    „Nu trebuie să învăţ, ci să înţeleg!”
    Pe de altă parte, însă, Radu nu poate sta la şcoală decît dacă este însoţit de doamna Mihai, o persoană în vîrstă, care-şi are locul pe-un scaun în holul şcolii încă de cînd era el în clasa I. Pentru că, de fapt, „nu e şcoală, e gălăgie. Copiii sînt răi, urlă, ţipă, se bucură cînd unuia şi altuia i se-ntîmplă ceva rău, se pîrăsc... E periculos la şcoală, iar eu nu sînt în siguranţă acolo”, explică Radu.
    Anul trecut, colegii lui l-au tăvălit, i-au rupt caietele, l-au filmat cu telefonul mobil... Iar el a stat pur şi simplu, nici măcar n-a încercat să se apere. Spune că-i „împotriva regulamentului şcolii”, povesteşte Graţiela Alexandrescu.
    Mama e mîhnită, dar şi mîndră de atitudinea băiatului ei. Radu a surprins comportamentul copiilor la şcoală şi în cîteva prezentări în Power-Point. „Şcoala este un loc în care învăţăm lucruri noi. Bune şi rele. În pauze învăţăm lucrurile noi – rele: să înjurăm, să ne supărăm... Oare aşa funcţionează această lume? Vă rugăm! Vă rugăm! Opriţi-vă!!!". E parte din textul unui filmuleţ pe nume „Şcoala”. La fel au fost concepute „Catastrofa comportamentală”, „Poluarea auditivă”, „Omul” şi „Cîteva întîmplări”.
    Radu povesteşte cum ar face el şcoala, dacă ar putea:
  „În primul rînd, aş renunţa la clase. N-aş mai face clasa I, clasa a II-a... Ci, dacă ai terminat lecţia asta, treci la următoarea. Acum nu e acelaşi lucru. Nu! Pentru că eu, chiar dacă nu înţeleg, sînt obligat să merg în clasa următoare. Apoi, aş scoate programa şi caietele de notiţe. Nu scriu, nu înre­gistrez, pentru că nu trebuie să învăţ. Trebuie să înţeleg! Cine nu înţelege rămîne la nivelul ăla. Poate înţelege altă materie, şi atunci avansează pe cealaltă materie pînă unde poate. Şi aş scoate tema. Tema e ceva cam fără rost, pentru că, dacă eu pot să fac tema, înseamnă că am înţeles lecţia, dacă eu nu pot să fac tema, n-am înţeles nimic”.

    Primele cuvinte: „dividende” şi „calorifer”
Radu Alexandrescu în 2011
http://i.imgur.com/PidI5K3.jpg
    Radu nici acasă nu poate sta singur. Mai ales pe mama lui trebuie s-o ştie aproape, drept pentru care Graţiela nu poate pleca nicăieri. „Cred c-ar fi trebuit să mă obişnuiesc pînă acum şi să-nvăţ să accept, dar nu pot. Ce va face cînd eu nu voi mai putea sau nu voi mai fi?”, se întreabă, cu un soi de deznădejde, femeia. „Îl iubesc enorm, dar sînt un fel de extensie a lui şi mi-e teamă că n-o să mă pot adapta în continuare.”
    Radu face origami – mi-a făcut şi mie o casetuţă şi-un cocor ce dă din aripi –, transformînd hîrtia în fel şi chip. Construieşte oraşe pe calculator şi explică cu lux de amănunte ce trebuie făcut pentru reducerea poluării, a şomajului şi-a infracţionalităţii, dînd dovadă de reale talente de edil, însă nu se îmbracă singur, „că n-are butoane”. Nu merge singur la toaletă, nu dă drumul la apă... în general, tot ceea ce ţine de satisfacerea nevoilor primare pentru el reprezintă o barieră de netrecut.
    A început să vorbească pe la 1 an, iar primele cuvinte n-au fost nici „ma-ma”, nici „ta-ta”, nici „pa-pa”, ci „dividende” şi „calorifer”. Mai apoi, cînd cuvintele s-au înmulţit, a început să dezvolte o poveste c-o planetă – Doror – şi-o altă mamă – Manatina. Mi-a spus-o şi mie şi-a insistat că nu-i o „poveste”, ci este ceva cît se poate de real.

    Nu vreau să trăiesc,VREAU SĂ FIU"
  „Eu sînt parţial de pe altă planetă”, a început el. „Eu sînt jumătate de pe lumea asta care se vede şi jumătate din aceeaşi lume, din viitor. Sînt unul, dar sînt în două locuri în acelaşi timp, pentru că acele două locuri se suprapun. Oamenii s-au mutat de pe Pămînt pe-o altă pla­netă, iar planeta aceea se numeşte Doror. Eu sînt deci din viitor şi-am fost, de fapt, un accident. La naşterea mea, spaţiul s-a pliat, iar eu am devenit punctul de legătură între cele două lumi. Mama mea de pe Doror e Manatina.”
    Manatina este o prezenţă zilnică în viaţa lui Radu şi-a familiei lui. De multe ori, Graţiela îi spune ceva, Manatina nu e de acord, şi atunci Radu nu face.
    „Acolo oamenii se nasc fericiţi”, continuă el, „există şi nişte roboţi care sînt foarte asemănători cu oamenii de-acum. Diferenţa între un robot şi-un om este că un robot trăieşte, iar un om este. Mama mea m-a întrebat o dată dacă mie mi-e frică să trăiesc. Da, mi-e frică să trăiesc. Eu vreau să fiu.
    Voi mă obligaţi să trăiesc, iar eu vreau să fiu. Oamenii nu sînt obligaţi să trăiască în acea lume. O lume în care oamenii sînt obligaţi să trăiască nu-i o lume bună. Aici te obligă lumea din jur... e un cerc vicios. Eu trăiesc pentru că el trăieşte, el trăieşte pentru că tatăl lui a trăit. Eu nu spun că sînt obligaţi să trăiască pentru că nu vor să moară.
    Nu în sensul acesta vorbim, opusul lui a trăi este a fi. În sensul fizic, eu trăiesc şi aici şi acolo, dar în sensul metafizic aici trăiesc, acolo sînt. Acolo nu mă îmbracă nimic, hainele se creează pe mine. Eu pot să văd ce e în acel dulap fără să-l deschid. Acolo, dacă vrei să ajungi dintr-un loc în altul, te transmiţi.
    Acolo nu exişti fizic. Acolo nu trebuie să te adaptezi, pentru că n-ai la ce să te adaptezi. Acolo, fiecare depinde de restul lumii, dar restul lumii nu depinde de fiecare.”


    „O” de la „orbită”
    „Asta am început să auzim de cînd avea el 2 ani şi-un pic. În poveste apăreau şi cuvinte în engleză, dar de unde ştia el cuvinte în engleză la 2 ani... nu ştiu”, ridică din umeri Graţiela. „Tot pe la 2 ani a început să-şi creeze balansul ăsta” (n.r. – Radu are o permanentă mişcare a capului, spune că este datorată faptului că se află simultan în cele două lumi).
    „La început am crezut că e un tic, am fost cu el la psihiatru şi mi-a dat nişte pastiluţe, în nici un caz n-a pomenit ceva de autism. După ceva vreme l-am operat de strabism şi medicul care l-a operat mi-a sugerat să merg cu el la neuropsihiatru – bănuia că e un tic care i s-a format din cauza vederii slabe. Am ajuns la Bucureşti, la un neuropsihiatru care, după ce l-a evaluat un an, i-a pus diagnosticul de autism.
    În afară de balansul ăsta, am mai observat la el ceva: se împotrivea la orice chestie nouă pe care trebuia s-o facă. De exemplu, a fost imposibil să-l învăţ să facă la WC, şi-au mai fost diverse alte ciudăţenii în comportamentul lui care m-au făcut să mă gîndesc că e ceva serios cu el. A mers la grădiniţă de la 4 ani, nu comunica cu copiii deloc, dar educatoarea îl aprecia. Şi-a dat seama că e un copil foarte isteţ. Dar nu se îmbrăca, nu se încălţa, nu mergea singur la toaletă...
    După ce-a terminat grădiniţa, cu diagnosticul de sindrom Asperger l-am înscris la şcoală. Un supermedic mi-a spus atunci să încerc să obţin pentru Radu un program educaţional individualizat. L-am întrebat ce-nseamnă program educaţional individualizat, şi el mi-a răspuns: «Adică să le dai bani!». Aşa s-a gîndit el – că eu îi mituiesc pe profesori, ei vor închide ochii şi aşa Radu va termina şcoala. Şi m-a dezgustat chestia asta.
Elev în clasa a IX-a (2011) la liceul Mircea cel Bătrîn din Constanţa şi olimpic la chimie, informatică şi biologie
http://i.imgur.com/YND5QeP.jpg
    L-am înscris la o şcoală normală. Învăţătoarea la care a fost repartizat atunci mi-a spus să-l duc la o şcoală specială, că asta-i o şcoală de elită, iar el nu-i un copil normal... Că-şi scoate certificat medical, că ea nu mai poate cu copilul ăsta. Şi s-a făcut atunci o şedinţă cu învăţătoarele: care vrea să-l ia la ea în clasă. Atunci, doamna Stoicoci – o învăţătoare extraordinară – a zis că-l ia ea.
    După prima zi, învăţătoarea mi-a spus c-a rămas uimită. I-a pus pe toţi copiii să dea exemple de cuvinte cu litera «o» şi Radu ridică mîna şi zice: «Orbită». L-a întrebat: «Ce e orbita?», şi el a răspuns: «Păi, este traiectoria pe care se învîrt planetele în jurul Soarelui şi sateliţii în jurul planetelor». Bine, el de mic se uita doar prin reviste cu secţiuni prin motoare şi pe Discovery. Înnebunea cînd îi citeam seara poveşti. Dar, dincolo de faptul că e un copil supradotat, am impresia că e strivit între două lumi."


    Genial cu certificat de handicap
    În timp, au rămas doar cu diagnosticul, pentru că nimeni nu le-a dat nici o soluţie. Graţiela a fost la neuropsihiatri care de care mai celebri. „Oameni care profită de pe urma suferinţei oamenilor”, i-a descris ea. Pare deja să se fi împăcat cu ideea că „cea mai mare afacere este psihiatria pediatrică. Ei ştiu că eşti în stare să dai tot ce ai, dar nu-ţi dau nici o soluţie şi nici nu îţi spun că nu ştiu, că nu se pricep.
    Am fost şi la o sumedenie de psiho­logi care, după cîteva şedinţe cu Radu, plecau cu cozile între picioare, spunînd că nu ştiu ce să-i facă şi cum să-l ia. E şi foarte greu, cînd copilul are mintea ceva mai ascuţită decît terapeutul. Odată, unul a încercat să-l convingă să se tundă, spunîndu-i că părul îi consumă prea multă energie din corp, la care copilul, nonşalant, i-a răspuns: «Dar fetele cum pot avea părul lung fără probleme?»”
.
    Căutînd disperată soluţii, Graţiela a dat şi de medici care i-au spus că n-are nimic copilul, e doar răsfăţat. Şi cît n-ar fi dat ea să fie aşa! „Mi-aş fi dorit să fie mediu ca inteligenţă, dar să se descurce singur. Am cheltuit o avere numai pe păreri, nimeni nu mi-a dat niciodată nici o soluţie. Am o casă la Cîmpina şi-aş fi în stare s-o donez unei fundaţii care să facă ceva pentru copiii ăştia. Trebuie să existe şi pentru cei ca el o soluţie. Măcar să se folosească de mintea lui... Însă eu, din contră, trebuie să-i scot certificat de handicap.”


sursa: Jurnal.ro

Articolul de mai sus a fost primit prin poştă electronică în data de 13 mai 2012 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.

4 comentarii:

Adrian64 spunea...

Cu domnul Colceag ati incercat ?

Anonim spunea...

Societatea omeneasca este intepenita in inconstienta.Cand apare un om constient e considerat bolnav.Nu exista vreo vina.Asa a fost formata si apreciaza doar ce le este cunoscut.Oameni ca Radu sunt cu adevarat oameni ai viitorului care vor forma o societate bazata pe naturalete si nu pe sabloane intepenite.In curand astfel de oameni,manifestandu-se in diferite modalitati iesite din comun,vor fi cu miile,sutele de mii,milioanele.Astfel va disparea criminalitatea,intoleranta,ura...

Stoica Rodica spunea...

Articolul privitor la cazul de autism-Radu are ca sursa Jurnal.ro este f. binevenit.Cercetarile în cazurile de autism trebuie sa tina seama de importanta părților pozitive de excepție ale acestor copii.Statul trebuie sa devină direct interesat.Onoare părinților și copiilor pentru eforturile imense în lupta cu însăși viata.

Margareta Koscs spunea...

Ași vrea să vorbesc cu mama copilului.Se poate pe messenger pe adresa mea de Fbook:margareta Koscs.

Trimiteți un comentariu

Atenţie: Comentariile care conţin violenţă de limbaj vor fi şterse!

Related Posts with Thumbnails