Articolul de mai jos a fost primit prin poştă electronică astăzi, 7 aprilie 2020 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.
Înăsprirea regimului stării de urgenţă
(din ciclul: „Atenţie, că nu e de glumă!”)
(din ciclul: „Atenţie, că nu e de glumă!”)
sursa: Digi 24
data: 01 aprilie 2020
Cei care încalcă regimul stării de urgenţă vor plăti amenzi de 20 mai mari. Pentru persoanele fizice, amenzile ajung la 20.000 de lei, iar pentru firme – pînă la 70.000 de lei. Măsura intră în vigoare în 3 aprilie, la ora 00.00, potrivit Grupului pentru Comunicare Strategică.
Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut, acestea fiind cuprinse între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, faţă de valorile iniţiale, cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.
Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei cît era pînă acum, la 10.000 de lei, iar maximul amenzii pentru persoane juridice rămîne stabilit la 70.000 de mii de lei, potrivit comunicatului.
A fost introduse şi sancţiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie; interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate; suspendarea temporară a activităţii; desfiinţarea unor lucrări; refacerea unor amenajări, arată Grupul pentru Comunicare Strategică.
sursa: Digi 24
PS: Atenţie, că nu e de glumă DELOC, chiar dacă această ştire a fost publicată pe 1 aprilie! Citiţi şi ordonaţele militare, căci acolo sînt tot felul de măsuri restrictive. Se merge pînă la carantină forţată cu plata tuturor cheltuielior de către cei care nu se supun acestor ordonanţe militare. Iar o astfel de carantină cu spitalizare să fiţi siguri că vă costă de la cîteva zeci de mii de lei în sus. În ordonanaţa nr 4 scrie că n-ai voie să circuli ca pieton într-un grup mai mare de trei persoane. Adică doar tata, mama şi-un copil au voie să iasă la cumpărături pe jos. Dacă ai doi (sau mai mulţi copii), restul trebuie să stea sechestraţi acasă. În realitate, scopul introducerii acestui paragraf e cu totul altul (mă rog, bănuiesc că-l intuiţi cu toţii, deja – dacă nu, o să detaliem altă dată).
De fapt, ei înşişi specifică-n cadrul ordonanţelor, în multe locuri, c-aceasta nu-i o stare de „urgenţă”, ci o stare de asediu. Iar la-ntrebarea retorică „cine pe cine asediază?”, este cît se poate de clar că ei pe noi. De ce? Păi, ca să ne-oblige să stăm în casă prin toate mijloacele posibile, în timp ce ei duc la-ndeplinire alte planuri ascunse ale Cabalei sataniste pe care le vom dezbate-n viitor. Se tem de noi, fraţilor, de-asta iau astfel de măsuri draconice, de frică. Şi se tem îngrozitor de tare!
S-au pus filtre de poliţie-n toată ţara şi-n toate oraşele, pe toate arterele principale de circulaţie, chiar dacă acele localităţi nu-s în carantină. De pildă, eu n-am ştiut aceste lucruri şi-am ieşit pe 02 aprilie la cumpărături (ca pieton) fără declaraţie de deplasare pe proprie răspundere. Am procedat ca şi pînă atunci vreme de două săptămîni, deplasîndu-mă strict în cartierul meu, nu mai departe, şi neavînd acea declaraţie. Din ianuarie încoace, văzînd atîţia oameni cu măşti pe stradă, am crezut că treaba cu declaraţiile pe proprie răspundere-s o glumă şi c-au dat toţi cetăţenii-n paranoia datorită manipulării mediatice.
De primul filtru de poliţie am scăpat teafăr, pentru că se ocupa doar de maşini şi şoferi. Erau două echipaje, unul pe-un sens, altul pe celălalt. Ceva mai încolo, la al doilea filtru de poliţie, n-am mai scăpat. Erau trei inşi, doi bărbaţi şi-o femeie, cum ieşi din parcarea de la Kaufland Exerciţiu (Piteşti). Bărbaţii se ocupau de maşini, iar femeia de pietoni. Poliţista m-a oprit şi m-a legitimat (noroc că măcar aveam buletinul la mine). Mi-a trecut datele într-o agendă, a zis c-o să primesc amenda acasă (50 lei) şi că trebuie plătită-n maxim 15 zile. Dacă nu, ea va creşte la 500 de lei. Nu mai ţin minte exact, dar parcă acestea erau sumele, căci s-a năruit cerul pe mine cînd m-a oprit să mă-ntrebe de declaraţie. Nu ştiu cît anume o să-mi vină pe hîrtie, fiindcă nu mi-a sosit încă amenda acasă.
Abia cînd i-am povestit lui frati-mio păţania la telefon şi-am primit a doua zi de la el ştirea de mai sus pe meil, m-am cutremurat. Apoi, cînd am intrat pe net şi-am citit ordonanţele militare (care-s 7 la număr, cel puţin pînă-n prezent), m-am cutremurat şi mai tare. Declaraţia pe proprie răspundere poate fi găsită pe Internet în diverse locuri şi tipărită (de pildă, AICI). Pentru cine n-are imprimantă (vezi cazul meu), merge să faci şi-o declaraţie de mînă (aşa mi-a zis poliţista), în care să treci numele complet, adresa, scopul deplasării, data şi semnătura. Ea zicea să treci şi intervalul orar între care te deplasezi, dar văd că pe formularul oficial nu-i specificat aşa ceva. Sper să mă-ncadrez totuşi în plafonul amenzilor mai mici, căci incidentul s-a petrecut pe 2 aprilie, cu 12-14 ore înainte să intre-n vigoare acest comunicat (3 aprilie 2020, ora 0:00).
Ce să zic... După ce m-am ars, acum suflu şi-n iaurt. De teama amenzii, o să-mi fac o declaraţie de mînă chiar şi-atunci cînd duc gunoiul la tomberon (150 m) sau cînd mă duc la cumpărături la piaţă (500 m). Cu ăştia nu te joci! Sînt puşi pe noi toţi, nu doar pe mine. Vor să ne distrugă prin orice mijloace materiale: dictatură militară, interdicţii, restricţii, puşcărie la domiciliu, amenzi, dîre chimice pe cer, boli, foamete, microcipuri, vaccinare obligatorie (cu vaccinuri care apropo, printre virusuri modificate genetic, metale grele şi metale toxice, mai conţin şi nano cipuri). Dar şi prin alte metode mai viclene cît se poate de nepalpabile, pe care lumea de rînd, aflată-n stare de hipnoză, să nu le observe cu ochii minţii: manipulare mass-media, panică, frică, teamă, groază, disperare, război psihologic prin distrugerea voinţei şi-a nervilor etc. Vor să ne distrugă pînă şi sufletul şi credinţa-n Dumnezeu, după cum veţi vedea, atentînd la însăşi ESENŢA OMULUI.
Doamne ajută tuturor!
Articolul de mai sus a fost primit prin poştă electronică astăzi, 07 aprilie 2020 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Atenţie: Comentariile care conţin violenţă de limbaj vor fi şterse!