Articolul de mai jos a fost primit prin poştă electronică în data de 11 august 2013 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.
Doamna
Maria-Luminiţa Rollé este Profesor-doctor la Universitatea din
Edinburgh şi consultant academic în mitologia europeană.
Haideţi să vedem ce scrie domnia-sa cu privire la istoria românilor, o istorie pe care, din păcate, noi n-am învăţat-o aşa cum trebuie la şcoală. Acolo nouă ni s-a împuiat capul cu tot felul prostii, numai cu ce trebuie nu: ba că „poporul român se trage din daci şi romani”, ba că „limba română este o limbă latină”, ba că „Traian a cucerit Dacia”....
Cînd vă spuneam în epistola cu titlul „Ecouri şi reverberaţii – 2” că o foarte mare parte a sistemului de învăţămînt (de pe întreg mapamondul, nu doar din România) este făcută tocmai ca să manipuleze omenirea, lumea nu m-a crezut şi mi-a sărit imediat la beregată, că „fugi, bă, de-aici cu prostiile tale” (cu precădere un coleg de armată şi-unul de serviciu). Citez din aducerile aminte ale acelei scrisori, via memoria (ne)volatilă a Yahoo Mail:
„Faptul că părinţii şi bunicii nu ne-au spus aceste lucruri pînă acum, este pentru că şi ei la rîndu-le au fost crescuţi de părinţii lor în acelaşi sistem de convingeri şi credinţe, biserica, şcoala şi învăţămîntul avînd un rol covîrşitor în această privinţă. Uită-te şi tu cum am fost dresaţi în şcoală să repetăm pe de rost, ca papagalii, tot ceea ce ne spun profesorii sau ce este scris în manuale.”
Poftim, acum vine un ditamai profesorul doctor universitar şi demonstrează că sistemul de învăţămînt spune miniciuni, denaturînd istoria în mod intenţionat.
Haideţi să vedem ce scrie domnia-sa cu privire la istoria românilor, o istorie pe care, din păcate, noi n-am învăţat-o aşa cum trebuie la şcoală. Acolo nouă ni s-a împuiat capul cu tot felul prostii, numai cu ce trebuie nu: ba că „poporul român se trage din daci şi romani”, ba că „limba română este o limbă latină”, ba că „Traian a cucerit Dacia”....
Cînd vă spuneam în epistola cu titlul „Ecouri şi reverberaţii – 2” că o foarte mare parte a sistemului de învăţămînt (de pe întreg mapamondul, nu doar din România) este făcută tocmai ca să manipuleze omenirea, lumea nu m-a crezut şi mi-a sărit imediat la beregată, că „fugi, bă, de-aici cu prostiile tale” (cu precădere un coleg de armată şi-unul de serviciu). Citez din aducerile aminte ale acelei scrisori, via memoria (ne)volatilă a Yahoo Mail:
„Faptul că părinţii şi bunicii nu ne-au spus aceste lucruri pînă acum, este pentru că şi ei la rîndu-le au fost crescuţi de părinţii lor în acelaşi sistem de convingeri şi credinţe, biserica, şcoala şi învăţămîntul avînd un rol covîrşitor în această privinţă. Uită-te şi tu cum am fost dresaţi în şcoală să repetăm pe de rost, ca papagalii, tot ceea ce ne spun profesorii sau ce este scris în manuale.”
Poftim, acum vine un ditamai profesorul doctor universitar şi demonstrează că sistemul de învăţămînt spune miniciuni, denaturînd istoria în mod intenţionat.
Cineva ne ucide istoria...
(din ciclul: „Lucruri ştiute şi mai puţin ştiute”)
(din ciclul: „Lucruri ştiute şi mai puţin ştiute”)
autor: prof. dr. Maria-Luminiţa Rollé (via utilizatorul „addaci”)
sursa: situl „Adevărul despre daci”
data: 14 octombrie 2012
În Europa de Vest nu se cunoaşte istoria României, iar cei care ne vizitează ţara acum văd sărăcia materială de astăzi şi nicidecum milenara ei bogăţie culturală şi spirituală. În plus, propaganda maghiară din SUA se bazează pe milioanele de dolari ale d-lui Soros, care finanţează edituri şi opinii la Bucureşti, în timp ce-n Elveţia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) că „Transilvania a apărut în secolul XIII”, şi de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) că „poporul român a dispărut timp de 1.000 de ani ca să reapară, ca prin miracol, în secolul XIV”!
sursa: situl „Adevărul despre daci”
data: 14 octombrie 2012
În Europa de Vest nu se cunoaşte istoria României, iar cei care ne vizitează ţara acum văd sărăcia materială de astăzi şi nicidecum milenara ei bogăţie culturală şi spirituală. În plus, propaganda maghiară din SUA se bazează pe milioanele de dolari ale d-lui Soros, care finanţează edituri şi opinii la Bucureşti, în timp ce-n Elveţia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) că „Transilvania a apărut în secolul XIII”, şi de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) că „poporul român a dispărut timp de 1.000 de ani ca să reapară, ca prin miracol, în secolul XIV”!
Tărtătia (judeţul Alba, România), anul 5.500 î.e.n.: primul mesaj scris din Istoria Omenirii
(pentru a putea vedea imaginea la o rezoluţie mărită, vă rog să daţi clic pe acest link,
moment în care-o să v-apară pe-acolo şi semnul „+”)
Cu
toate acestea, nimeni nu menţionează că cea mai veche scriere din Europa a
fost atestată arheologic în 1961, tot în Transilvania, în satul
Tărtăria, pe rîul Mureş, în judeţul Alba, de către profesorul
Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj
(n.t. – în acest sens puteţi urmări filmul
documentar „Dacii - adevăruri tulburătoare” produs de Daniel Roxin). În
afară de România, Tăbliţele de la Tărtăria, datate 4.700 î.e.n.,
au făcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas)
şi-au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Deşi românii ştiau să scrie
acum 7.000 de ani, acest detaliu esenţial nu este nici în ziua de azi,
după mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc şi nu apare
în manualele de istorie.
Ce ne spun specialiştii din România?
În 1998 s-a publicat „Istoria României” (Editura Enciclopedică, Bucureşti) de către un colectiv academic sub conducerea unei „autorităţi în materie”, Prof. dr. Mihai Bărbulescu, culmea culmilor, de la aceeaşi Universitate (din Cluj), care nu spune că profesorul Vlassa a descoperit Tăbliţele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tăbliţele de la Tărtăria sînt menţionate cu semnul întrebării într-o foarte scurtă frază, fără nici un comentariu: „Într-o groapă de cult de la Tărtăria, s-au găsit […] trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere?), cu analogii în Mesopotamia.”
Dar d-l Bărbulescu nu-şi aduce aminte oare că scrierea proto-sumeriană apare cu 1.000 de ani mai tîrziu şi că cea cicladică, proto-greacă, abia după 3.000 de ani? El a uitat că metalurgia în Europa apare tot în Transilvania, în jur de 3.500 î.e.n.? Că tracii sînt primul mare popor indo-european care intră în Europa tot în jur de 3.500 î.e.n., cu mai mult de două milenii înainte ca celţii, etruscii, romanii, germanii sau slavii să apară pe harta Europei? Şi că tracii ocupau tot teritoriul între Munţii Urali şi Tatra de la est la vest şi de la Marea Baltică la Dunăre şi Marea Neagră de la nord la sud?
De asemenea, şi în acelaşi context, nici un specialist în istoria României nu atrage atenţia asupra altui „detaliu” primordial, şi anume că limba traco-dacică este cu mii de ani anterioară latinei (care apare abia în secolul VI î.e.n.) şi că, în consecinţă, limba română NU se trage din latină, pentru că, deşi din aceeaşi familie, există istoric înaintea latinei, deci este o limbă proto-latină. Latina se formează din etruscă şi greacă, care, deşi amîndouă indo-europene, sînt scrise cu-n alfabet fenician, răspîndit în lumea mediterană a epocii. În plus, estruscii ei înşişi erau o branşă a celţilor, coborîţi în sudul Alpilor în jurul anului 1.200 î.e.n. La rîndul lor, celţii erau o BRANŞĂ A TRACILOR care migrau spre vestul Europei, şi erau numiţi ca atare, adică traco-iliri pînă în secolul VI î.e.n., cînd se deplasează din Noricum (Austria) spre Alpii elveţieni, unde se numesc helveţi.
---------------------------------------------
Pentru mai multe detalii, vă invit să daţi o fugă şi să (re)citiţi un articol apărut în revista „Formula As” şi expediat vouă pe 15 ianuarie 2013 în scrisoarea cu titlul „Fraţii noştri din Alpi”, să vedeţi ce anume scria acum 8 ani de zile (!!!) d-l Bogdan Lupescu – reporterul acelei reviste –, cum echipa din România înţelegea PERFECT limba vorbită de cei aproximativ 60.000 de localnici ce trăiesc astăzi izolaţi în unele sate montane din Elveţia, oameni care, atunci cînd sînt întrebaţi, afirmă cu mîndrie că se numesc „romanşi, că locuiesc acolo de mii de ani şi că se trag din nişte neamuri vechi de păstori).
---------------------------------------------
Atîtea detalii ignorate despre originea, continuitatea şi însăşi existenţa poporului român dau de gîndit.
Cine schimbă şi interpretează istoria României?
În mozaicul de limbi şi popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9.000 de ani pe acelaşi teritoriu, şi-o scriere de 7.000 de ani, sînt ROMÂNII DE AZI. Transilvania n-a fost maghiară şi nici nu putea fi, din moment ce strămoşii maghiarilor de azi locuiau în nordul Mongoliei, sursă turco-finică nu numai a ungurilor, dar şi-a bulgarilor (care năvălesc în România şi-n teritoriile bizantine din sudul Dunării în secolul VI), a turcilor şi-a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pătrund în Europa pînă la Paris, Roma şi Constantinopol sub Atila în secolul V, dar se retrag spre Ural pînă în secolul IX, cînd năvălesc din nou în Panonia, teritoriu ocupat la acea dată de daci liberi (80%) amestecaţi cu slavi (20%).
Ce ne spun specialiştii din România?
În 1998 s-a publicat „Istoria României” (Editura Enciclopedică, Bucureşti) de către un colectiv academic sub conducerea unei „autorităţi în materie”, Prof. dr. Mihai Bărbulescu, culmea culmilor, de la aceeaşi Universitate (din Cluj), care nu spune că profesorul Vlassa a descoperit Tăbliţele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tăbliţele de la Tărtăria sînt menţionate cu semnul întrebării într-o foarte scurtă frază, fără nici un comentariu: „Într-o groapă de cult de la Tărtăria, s-au găsit […] trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere?), cu analogii în Mesopotamia.”
Dar d-l Bărbulescu nu-şi aduce aminte oare că scrierea proto-sumeriană apare cu 1.000 de ani mai tîrziu şi că cea cicladică, proto-greacă, abia după 3.000 de ani? El a uitat că metalurgia în Europa apare tot în Transilvania, în jur de 3.500 î.e.n.? Că tracii sînt primul mare popor indo-european care intră în Europa tot în jur de 3.500 î.e.n., cu mai mult de două milenii înainte ca celţii, etruscii, romanii, germanii sau slavii să apară pe harta Europei? Şi că tracii ocupau tot teritoriul între Munţii Urali şi Tatra de la est la vest şi de la Marea Baltică la Dunăre şi Marea Neagră de la nord la sud?
De asemenea, şi în acelaşi context, nici un specialist în istoria României nu atrage atenţia asupra altui „detaliu” primordial, şi anume că limba traco-dacică este cu mii de ani anterioară latinei (care apare abia în secolul VI î.e.n.) şi că, în consecinţă, limba română NU se trage din latină, pentru că, deşi din aceeaşi familie, există istoric înaintea latinei, deci este o limbă proto-latină. Latina se formează din etruscă şi greacă, care, deşi amîndouă indo-europene, sînt scrise cu-n alfabet fenician, răspîndit în lumea mediterană a epocii. În plus, estruscii ei înşişi erau o branşă a celţilor, coborîţi în sudul Alpilor în jurul anului 1.200 î.e.n. La rîndul lor, celţii erau o BRANŞĂ A TRACILOR care migrau spre vestul Europei, şi erau numiţi ca atare, adică traco-iliri pînă în secolul VI î.e.n., cînd se deplasează din Noricum (Austria) spre Alpii elveţieni, unde se numesc helveţi.
---------------------------------------------
Pentru mai multe detalii, vă invit să daţi o fugă şi să (re)citiţi un articol apărut în revista „Formula As” şi expediat vouă pe 15 ianuarie 2013 în scrisoarea cu titlul „Fraţii noştri din Alpi”, să vedeţi ce anume scria acum 8 ani de zile (!!!) d-l Bogdan Lupescu – reporterul acelei reviste –, cum echipa din România înţelegea PERFECT limba vorbită de cei aproximativ 60.000 de localnici ce trăiesc astăzi izolaţi în unele sate montane din Elveţia, oameni care, atunci cînd sînt întrebaţi, afirmă cu mîndrie că se numesc „romanşi, că locuiesc acolo de mii de ani şi că se trag din nişte neamuri vechi de păstori).
---------------------------------------------
Atîtea detalii ignorate despre originea, continuitatea şi însăşi existenţa poporului român dau de gîndit.
Cine schimbă şi interpretează istoria României?
În mozaicul de limbi şi popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9.000 de ani pe acelaşi teritoriu, şi-o scriere de 7.000 de ani, sînt ROMÂNII DE AZI. Transilvania n-a fost maghiară şi nici nu putea fi, din moment ce strămoşii maghiarilor de azi locuiau în nordul Mongoliei, sursă turco-finică nu numai a ungurilor, dar şi-a bulgarilor (care năvălesc în România şi-n teritoriile bizantine din sudul Dunării în secolul VI), a turcilor şi-a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pătrund în Europa pînă la Paris, Roma şi Constantinopol sub Atila în secolul V, dar se retrag spre Ural pînă în secolul IX, cînd năvălesc din nou în Panonia, teritoriu ocupat la acea dată de daci liberi (80%) amestecaţi cu slavi (20%).
Vestigii tracice sub formă de cercuri (sau roţi) săpate-n piatră şi perfect aliniate
(pentru a putea vedea imaginea la o rezoluţie mărită, vă rog să daţi clic pe acest link,
moment în care-o să v-apară pe-acolo şi semnul „+”)
Cu
alte cuvinte, poporul dac şi limba dacă sînt cu mult mai vechi decît
poporul roman şi limba latină, dar cele două limbi erau foarte asemănătoare,
şi de aceea asimilarea s-a făcut atît de repede, în cîteva secole. Ovidiu,
poet roman exilat la Tomis pe malul Mării Negre, nu numai c-a învăţat daca
imediat, dar în şase luni scria deja versuri în limba lui Zalmoxis!
Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Munţii Apuseni, a avut ca scop precis aurul pe care Împăratul Traian (de origine iberică) l-a dus la Roma ca să refacă tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1.000 de ani, după căderea Constantinopolului sub turci în 1453, tributul plătit sultanilor otomani va fi tot în aur, în formă de „ţechini”. Şi tot în aur se plătesc în ziua de astăzi anumite interese în România, după ce tezaurul naţional de 80 tone-aur a fost vîndut de Ceauşescu la licitaţie în Zürich şi cumpărat de Banca Angliei. Cele cîteva milioane de români din afara României înţeleg şi simt acum, mai bine ca niciodată, sensul versurilor transilvane „Munţii noştri aur poartă/ Noi cerşim din poartă-n poartă!”
În aceeaşi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), în timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane şi-a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura şi civilizaţia europeană şi-au mutat centrul de la Roma la Constantinopol în 330, cînd Bizanţul devine capitala Imperiului Roman. Deşi se studiază istoria şi limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat în istoria Europei, dar chiar considerat „barbar” şi „incult”. Nici un istoric elveţian n-a fost capabil să-mi dea un singur nume de scriitor bizantin, nici măcar pe Ana Comnena!
Nimeni nu cunoaşte aici cultura şi civilizaţia bizantină, religia ortodoxă („ortodox” este în limbile occidentale un termen peiorativ), şi cu atît mai putin istoria şi tradiţia română. Faptul, esential, că analfabetismul nu exista în Bizanţ, dar exista în Europa de Vest în aceeaşi perioadă este şi mai necunoscut. Academiile „păgîne” (socratice, pitagorice, orfice, druidice etc.) au fost toate închise în secolul VI (n.t. – la ordinul Bisericii Catolice, evident!), iar cînd în cele din urmă universităţile au început să apară în Occident în secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romană şi studiau teologia. Numai călugării şi clericii ştiau carte, se îmbogăţeau prin exproprierea de pămînturi în favoarea mănăstirilor şi acaparau puterea în toate ţările vestice, prin misionarism şi prozelitism la început, şi prin teroare şi Inchiziţie mai tîrziu, pînă în secolul XI, cînd ultimul ţinut liber, cel al vikingilor din Scandinavia, cade sub puterea Romei Papale.
---------------------------------------------
Atenţie mare la cele două paragrafe de mai sus şi la lucrurile pe care le-a afirmat d-na prof. dr. univ. acolo, referitor la „binefacerile” pe care le-au adus Papa şi Biserica Catolică asupra Europei, deoarece ne vom mai întîlni în viitor cu aceleaşi concluzii spuse şi de alţi oameni.
---------------------------------------------
Renaşterea italiană apare ca o consecinţă clară şi directă a căderii Constantinopolului (1453), cu emigrarea în masă a savanţilor bizantini către Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeşte 5.000 de savanţi exilaţi din Bizanţ într-un singur an la Florenţa, acolo unde în curînd vor scrie Petrarca, Dante şi Boccacio, şi unde vor picta Michelangelo şi Leonardo da Vinci.
---------------------------------------------
Şi ne mai mirăm ca proştii de unde vine Renaşterea! Nu, că cică „a apărut în Italia în secolul 15şpe, aşa ne-a spus nouă tovarăşa profesoară la lecţiile de istorie predate-n şcoală!”. Cum ar veni, Renaşterea a aprut brusc, peste noapte, în nişte oraşe din nordul Italiei (Veneţia, Florenţa, Genova şi Milano). Vai, ţaţo, ce să-ţi povestesc!
Uite cît de uşor poate fi prostită şi manipulată lumea, prin repetarea unor idei ce ajung să fie percepute de oameni drept adevăruri absolute. „Nu, că aşa scrie-n manualul de istorie!” Bun, şi ce-i cu asta?
---------------------------------------------
Între timp, cultura bizantină este păstrată şi cultivată în Ţările Române (de exemplu la Putna), care nu numai că-şi păstrează autonomia faţă de Imperiul Otoman, plătind-o în aur – ca de obicei –, dar voievozii români trimit anual aur în Grecia pentru a sustine mănăstirile ortodoxe (de exemplu cea de la Muntele Athos).
Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Munţii Apuseni, a avut ca scop precis aurul pe care Împăratul Traian (de origine iberică) l-a dus la Roma ca să refacă tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1.000 de ani, după căderea Constantinopolului sub turci în 1453, tributul plătit sultanilor otomani va fi tot în aur, în formă de „ţechini”. Şi tot în aur se plătesc în ziua de astăzi anumite interese în România, după ce tezaurul naţional de 80 tone-aur a fost vîndut de Ceauşescu la licitaţie în Zürich şi cumpărat de Banca Angliei. Cele cîteva milioane de români din afara României înţeleg şi simt acum, mai bine ca niciodată, sensul versurilor transilvane „Munţii noştri aur poartă/ Noi cerşim din poartă-n poartă!”
În aceeaşi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), în timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane şi-a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura şi civilizaţia europeană şi-au mutat centrul de la Roma la Constantinopol în 330, cînd Bizanţul devine capitala Imperiului Roman. Deşi se studiază istoria şi limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat în istoria Europei, dar chiar considerat „barbar” şi „incult”. Nici un istoric elveţian n-a fost capabil să-mi dea un singur nume de scriitor bizantin, nici măcar pe Ana Comnena!
Nimeni nu cunoaşte aici cultura şi civilizaţia bizantină, religia ortodoxă („ortodox” este în limbile occidentale un termen peiorativ), şi cu atît mai putin istoria şi tradiţia română. Faptul, esential, că analfabetismul nu exista în Bizanţ, dar exista în Europa de Vest în aceeaşi perioadă este şi mai necunoscut. Academiile „păgîne” (socratice, pitagorice, orfice, druidice etc.) au fost toate închise în secolul VI (n.t. – la ordinul Bisericii Catolice, evident!), iar cînd în cele din urmă universităţile au început să apară în Occident în secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romană şi studiau teologia. Numai călugării şi clericii ştiau carte, se îmbogăţeau prin exproprierea de pămînturi în favoarea mănăstirilor şi acaparau puterea în toate ţările vestice, prin misionarism şi prozelitism la început, şi prin teroare şi Inchiziţie mai tîrziu, pînă în secolul XI, cînd ultimul ţinut liber, cel al vikingilor din Scandinavia, cade sub puterea Romei Papale.
---------------------------------------------
Atenţie mare la cele două paragrafe de mai sus şi la lucrurile pe care le-a afirmat d-na prof. dr. univ. acolo, referitor la „binefacerile” pe care le-au adus Papa şi Biserica Catolică asupra Europei, deoarece ne vom mai întîlni în viitor cu aceleaşi concluzii spuse şi de alţi oameni.
---------------------------------------------
Renaşterea italiană apare ca o consecinţă clară şi directă a căderii Constantinopolului (1453), cu emigrarea în masă a savanţilor bizantini către Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeşte 5.000 de savanţi exilaţi din Bizanţ într-un singur an la Florenţa, acolo unde în curînd vor scrie Petrarca, Dante şi Boccacio, şi unde vor picta Michelangelo şi Leonardo da Vinci.
---------------------------------------------
Şi ne mai mirăm ca proştii de unde vine Renaşterea! Nu, că cică „a apărut în Italia în secolul 15şpe, aşa ne-a spus nouă tovarăşa profesoară la lecţiile de istorie predate-n şcoală!”. Cum ar veni, Renaşterea a aprut brusc, peste noapte, în nişte oraşe din nordul Italiei (Veneţia, Florenţa, Genova şi Milano). Vai, ţaţo, ce să-ţi povestesc!
Uite cît de uşor poate fi prostită şi manipulată lumea, prin repetarea unor idei ce ajung să fie percepute de oameni drept adevăruri absolute. „Nu, că aşa scrie-n manualul de istorie!” Bun, şi ce-i cu asta?
---------------------------------------------
Între timp, cultura bizantină este păstrată şi cultivată în Ţările Române (de exemplu la Putna), care nu numai că-şi păstrează autonomia faţă de Imperiul Otoman, plătind-o în aur – ca de obicei –, dar voievozii români trimit anual aur în Grecia pentru a sustine mănăstirile ortodoxe (de exemplu cea de la Muntele Athos).
Marele român Mircea Eliade, autor, printre multe altele,
al primului „Tratat de istorie a religiilor”
În
Occident, o scurtă istorie a României apare în 1943, scrisă de Mircea Eliade
în engleză la Lisabona şi publicată la Madrid („The Romanians, a Concise History” = „Românii, o istorie succintă”, Stylos, Madrid,
1943), şi republicată peste alţi 50 de ani în România („The Romanians,
a Concise History”, Roza Vînturilor, Bucureşti, 1992), în timp ce prima
istorie serioasă a Bizanţului apare, tot în engleză, de abia în 1988 (Lord
John Julius Norwich, „A Short History of Byzantium” = O scurtă istorie a
Bizanţului”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toată
bunăvoinţa lui de-a reabilita „misterioasa” istorie a uitatului Imperiu
Bizantin, din nefericire nici măcar Lord John Julius, de la Universitatea
din Oxford, n-a avut acces la texte bizantine, pentru simplul motiv că nu
ştie greaca, nici cea veche, nici cea nouă.
În final, se pune întrebarea DE CE nouă milenii, atestate arheologic, de civilizaţie neîntreruptă pe teritoriul României sînt ignorate nu numai în Europa de Vest, dar şi în România? Cu ce se ocupă istoricii români şi reprezentanţii României peste hotare? Cine promovează cultura milenară a României? Dacă dentiştii, şi NU profesorii de limba română, vor să facă şcoli româneşti la Geneva, să nu ne mirăm dacă profesorii vor deschide în curînd cabinete dentare în acelaşi oraş!
În 1996, cînd am fost la Bucureşti pentru a face cercetări în mitologia tracică la Academia Română, spre uimirea mea, mi s-a pus întrebarea „de ce mă interesează tracii şi dacii, cînd acesta era subiectul de predilecţie al lui Ceauşescu?”, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La rîndul meu, mă întreb ce contează 50 de ani de comunism în comparaţie cu cele 9 milenii de istorie românească?
Prof. dr. Maria-Luminiţa Rollé, Universitatea din Edinburgh, consultant academic în mitologia europeană
sursa: situl „Adevărul despre daci”
În final, se pune întrebarea DE CE nouă milenii, atestate arheologic, de civilizaţie neîntreruptă pe teritoriul României sînt ignorate nu numai în Europa de Vest, dar şi în România? Cu ce se ocupă istoricii români şi reprezentanţii României peste hotare? Cine promovează cultura milenară a României? Dacă dentiştii, şi NU profesorii de limba română, vor să facă şcoli româneşti la Geneva, să nu ne mirăm dacă profesorii vor deschide în curînd cabinete dentare în acelaşi oraş!
În 1996, cînd am fost la Bucureşti pentru a face cercetări în mitologia tracică la Academia Română, spre uimirea mea, mi s-a pus întrebarea „de ce mă interesează tracii şi dacii, cînd acesta era subiectul de predilecţie al lui Ceauşescu?”, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La rîndul meu, mă întreb ce contează 50 de ani de comunism în comparaţie cu cele 9 milenii de istorie românească?
Prof. dr. Maria-Luminiţa Rollé, Universitatea din Edinburgh, consultant academic în mitologia europeană
sursa: situl „Adevărul despre daci”
Articolul de mai sus a fost primit prin poştă electronică în data de 11 august 2013 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Atenţie: Comentariile care conţin violenţă de limbaj vor fi şterse!