Nu-i plîngeţi pe ucraineni c-o faceţi degeaba

Articolul de mai jos a fost primit prin poştă electronică astăzi, 18 martie 2014 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.

Nu-i plîngeţi pe ucraineni c-o faceţi degeaba
(din ciclul: „Nici ei nu sînt mai breji decît ruşii”)

autor: Marius Dorin Lulea
situl: Adevărul.punct.ro
data: 3 martie 2014
ora: 10 deîmpărţit la 33

    Există-n ultimele zile o sensibilitate deosebită faţă de Ucraina. Rusia a invadat Crimeea, pe care acum o stăpîneşte. Aparent am fi în pragul unui război rece, iar Rusia nu doreşte să bată înapoi. Pentru România, o Ucraină democratică, cel puţin la nivelul ţării noastre, ar fi perfectă. Dar e posibil oare aşa ceva?

    Iată cîteva motive pentru care noi, românii, cu siguranţă nu trebuie să-i plîngem prea mult pe ucraineni (sau să fim ultimii care facem acest lucru):
– în 1918 au dorit anexarea Basarabiei şi doar prezenţa militară a românilor a forţat retragerea acestei cereri;
– în 1945 au dorit anexarea Basarabiei şi doar presiunea lui Stalin a forţat eliminarea acestei pretenţii;
– în 1992 au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse împotriva celor româneşti, pentru a desprinde regiunea transnistreană, pe care şi-o doreau atît de mult pentru ei;
– din1992 pînă-n prezent au fost parte activă din formatul de negociere pentru regiunea transnistreană; în mod permanent au susţinut poziţia Rusiei şi-au făcut tot ceea ce este posibil ca negocierele să fie formale şi să eşueze;
– cea mai mare parte a mafiei ce-a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentată de ucraineni şi nu de ruşi; aceştia aveau rolul clar dat de la Kiev ca Republica Moldova să eşueze pe toate planurile;
– cei care au condus regiunea transnistreană, care promovează separatismul la Bălţi, Cahul şi Găgăuzia sînt ucraineni şi nu ruşi;
– ucrainenii au dus o politică de distrugere a identităţii româneşti din teritoriile ocupate, mai dură chiar decît Stalin în restul imperiului;
– Ucraina a preluat Insula Şerpilor, pămînt românesc ce niciodată nu i-a aparţinut; timp de cîţiva ani ne-am certat pe la Haga, iar acum ei sînt foarte supăraţi pe noi pentru pierderea platformei continentale;
– una din problemele principale ce stă în calea reunirii celor două state româneşti este tocmai Ucraina, ce manifestă o opoziţie mai mare chiar decît Rusia; ea vede în această reunire eventuale pretenţii teritoriale ale ţării noastre asupra teritoriului ucrainean;
– prima măsură luată de „europeniştii ucrainieni” a fost aceea de-a interzice limbile regionale, inclusiv limba română; tare mă tem că poporul a vrut ceva şi va obţine altceva;
– Crimeea n-a aparţinut niciodată Ucrainei, iar aceştia sînt minoritari acolo; ea a fost dăruită în semn de prietenie de către Rusia în perioada sovietică, un gest mai mult formal şi niciodată efectiv; cererea Rusiei este una normală (din perspectiva dreptului istoric şi nu cel internaţional), din moment ce aceasta era un inel de nuntă; voi face o analogie uşor forţată – e ca atunci cînd Ardealul era la unguri. În Crimeea prezenţa ucraineană era mai mult formală. Putin vrea de fapt înapoi ceea ce-i aparţine, adică bunurile pe care le avea „înainte de căsătorie”.

   Mă voi opri aici şi vă las pe voi să mai completaţi prin comentarii. Cred că o parte din atitudinea rece a preşedintelui rus vine tocmai de la înţelegerea faptului că Ucraina păţeşte de fapt ceea ce a susţinut pînă acum.


PS: Acţiunile GazProm au scăzut cu peste 10% în această dimineaţă faţă de sesiunea de vineri dimineaţă (n.t. – 28 februarie a.c). În acest timp rubla s-a prăbuşit. Situaţia este similară şi la celelalte companii ruseşti. Iată cum Putin n-a înţeles că nu e nevoie de tancuri ca să cîştigi războaie.

sursa: Adevărul.ro

Articolul de mai sus a fost primit prin poştă electronică astăzi, 18 martie 2014 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.