marți, 11 noiembrie 2014

Ma simt prost prin comparaţie cu dumneavoastră

Articolul de mai jos a fost primit prin poştă electronică astăzi, 11 noiembrie 2014 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.


Mă simt prost prin comparaţie cu dumneavoastră
(din ciclul: „Scrisoare adresată d-lui Copy-Paste, candidat la preşedenţia României”

situl: Adevărul.punct.ro
autor: Cezar Pădurariu
data: 5 noiembrie 2014


    Românul Dan Angelescu este profesor la Universitatea Paris-Est, absolvent al California Institute of Technology (Institutul Tehnologic din California) şi doctor în fizică la Universitatea Princeton. Este plecat în străinătate de 20 ani şi, în acest moment, în afara jobului la prestigioasa universitate pariziană, mai administrează şi-o firmă specializată în „soluţii autonome de prelevare de probe şi de măsurare pentru aplicaţii de monitorizare a mediului”.
    Este specialist în dispozitive microfluidice, microsenzori sau nanotehnologie, premiat de statul francez la „Concours de Création d'Entreprises Innovantes 2012" (Concursul de Creaţie al Companiilor Inovatoare – 2012).
Din această postură, Dan Angelescu i-a adresat lui Victor Ponta o scrisoare-n care analizează declaraţiile jignitoare ale premierului referitoare la românii care-au votat peste hotare.

https://i.imgur.com/nv86vdT.jpg
Dan Angelescu, „un român obişnuit de peste hotare”, cum îm place să se autonumească

    Scrisoarea a fost preluată de către administratorii grupului de Facebook Roumains francophones şi-a devenit virală la 24 de ore după postare. O redăm, mai jos, integral:

     Stimate d-le Victor Ponta,
   Mă numesc Dan Angelescu, sînt profesor la Universitatea Paris-Est din Franţa. Am un doctorat în fizică de la Universitatea Princeton, o licenţă de la California Institute of Technology (amîndouă-n Statele Unite), iar înainte de aceasta am fost olimpic la fizică. Trăiesc în diasporă de douăzeci de ani. Vă mărturisesc că niciodată nu m-am considerat nici peste poate de inteligent, şi nici nu m-am mîndrit cu capacitatea de-a înregistra şi interpreta detaliile subtile ale tuturor situaţiilor. Însă declaraţia pe care aţi făcut-o pe postul de televiziune Antena 3 mi-a demonstrat că, faţă de-o persoană ca Dvs, sînt aproape primitiv. Ba chiar aş merge pînă la a mă considera prost, prin comparaţie.
    Eu am venit naiv la vot la secţia de la Ambasada României din Paris, am stat la coadă alături de oameni care mi s-au părut perfect normali, şi care au aşteptat ca şi mine ore în şir la coadă. Departe de mine gîndul că „aceştia se prefăceau a fi oameni obişnuiţi, fiind de fapt agenţi aduşi acolo în scopuri electorale”. Însă, în apărarea mea, trebuie să spun că erau foarte bine camuflaţi: un domn c-o fetiţă-n cărucior, un altul care spera să voteze pînă la 20:30 ca să poată să-şi ia băieţelul de la cinema, o fată care citea poezii. În orele de coadă, am ajuns să ne cunoaştem şi-am ajuns chiar să cred că şi ei erau naivi şi proşti ca mine. Sau poate, cum aţi observat Dvs, „încercau să mă manipuleze”. Nu ştiu.
    La ora 21, încet-încet, coada a înaintat şi ne aflam în centrul de votare. Stupid din partea mea, însă aveam impresia că legea spune că-n aceste condiţii îmi trebuie respectat dreptul la vot. Aşa credeau, aparent, şi cei din jurul meu. Ei bine, se vede că n-am înţeles bine textul legii, deşi l-am recitit de mai multe ori de pe situl web al ambasadei. Ba chiar domnul preşedinte al secţiei de votare mi-a explicat că, deşi aşa e legea (aici măcar nu m-am păcălit!) şi deşi s-a făcut cerere la biroul electoral central ca programul de votare să fie prelungit, a primit instrucţiuni clare ca votarea să se oprească la 21:00, deşi erau persoane în secţie care-au fost împiedicate să voteze.
    Atunci, furios, am strigat şi eu, ca cei din jurul meu „Vrem să votăm!”. N-am avut pancarte, nu ştiam că trebuiau pregătite dinainte (ce idee originală aţi avut!), şi de altfel în jurul meu nimeni nu avea. Toţi păreau oameni obişnuiţi, frustraţi însă de decizia pe care-o considerau ilegală de a nu li se acorda dreptul la vot, şi reclamîndu-şi-l. Un drept care (pentru noi, cei proşti, cel puţin) ar trebui să fie constituţional. Chiar am crezut pentru o secundă (orice bănuială mi-a fost însă risipită după intervenţia Dvs la televizor) că dumneavoastră aţi fi fost personal implicat în această organizare proastă a alegerilor, pentru ca noi, cei din străinătate, să nu putem vota aşa cum am dori. Probabil o altă consecinţă a manipulării la care am fost supus, inconştient. Ce bine că m-aţi luminat!
    În naivitatea mea, nu mi-am dat nici măcar seama că „puteam să fiu transportat cu autobuzul, gratuit, de către acei domni manipulatori” la care aţi făcut aluzie Dvs. Eu am venit ca prostul cu maşina, stînd în trafic, consumînd benzină şi plătind o parcare scumpă ca să mă pot prezenta la vot. Vă rog ca la turul 2 să se publice lista staţiilor autobuzului electoral, ca să putem profita cu toţii de el.
    Recitind ce-am scris, mi-am adus aminte – nu ştiu de ce – de anii de doctorat şi de lunile de muncă pe care le-am petrecut la redactarea tezei. Şi mi-am dat seama că pînă şi aici, domnule Ponta, v-aţi dovedit pe deplin superioritatea. Pentru Dvs totul trebuie să fi fost aşa de simplu şi de uşor, de parcă altcineva v-ar fi scris deja textul, Dvs rămînîndu-vă doar să-l transcrieţi. Păcat că noi, cei proşti, nu înţelegem cum merg lucrurile. Ce bine însă că vă găsiţi timp să ne explicaţi dumneavoastră, întotdeauna cu elocvenţa exemplului personal. Vă mulţumim!

    Cu multă consideraţie,
    Dan Angelescu
    Profesor
    Universitatea Paris-Est
    Franţa

sursa: Adevărul.ro

Articolul de mai sus a fost primit prin poştă electronică astăzi, 11 noiembrie 2014 de la un coleg care, la rugămintea mea, şi-a dat acordul să-l public pe acest blog. Dacă doriţi să copiaţi acest material şi să-l urcaţi în altă parte pe Internet sau să-l trimiteţi pur şi simplu pe mail, politeţea vă obligă să specificaţi sursa de provenienţă.

Un comentariu:

Unknown spunea...

Un om de exceptie , bravo, domnule Angelescu. Cu simtul umorului . Dar cu modestie,Si fara virulenta. Asa se vindeca relele.

Trimiteți un comentariu

Atenţie: Comentariile care conţin violenţă de limbaj vor fi şterse!

Related Posts with Thumbnails